Fuga de sine

De ce se numest blog-ul meu Escapalogy? Pentru ca viata a inceput sa aiba sens in ultima vreme doar ca o cautare perpetua a unei iesiri, a unei fugi din ceva care pare sa ma cuprinda si sa nu mai vrea sa-mi dea drumul. Toti oamenii par sa nu aiba alt scop decat de a trece peste prezent, catre un viitor pe care il vad neaparat mai bun. Simti ca te omoara serviciul, ca iti adoarme si ultimul neuron si iti anuleaza si ultima urma de persoalitate? Nu-i nimic, poti sa visezi la vacanta care e mai mult sau mai putin aproape, vacanta scumpa si cu o destinatie neaparat la moda, care sa-i impresioneze pe toti cei cu care vei vorbi. Si vei avea grija sa afle cat mai multa lume, pentru ca la vacanta asta ai visat un an intreg, pentru ea ai muncit pe branci luni de zile si nu poate sa treaca neobservata. Si ea, ca si masina la care ai inceput sa platesti ratele, ca si apartamentul la care visezi, vin, crezi tu, sa-ti stearga frustrarile acumulate in ultima vreme, cand nu ai mai avut timp pentru tine, nu ai mai putut sa-ti dai seama care e rostul tau pe lume, nu te-ai mai regasit nicaieri. Nu-i nimic, in urmatoarele cateva saptamani pe plaje exotice sau pe partii exculsiviste iti vor reda stima de sine si vei uita ca ai un sef tiranic, niste copii care nu te respecta - de fapt care nu te cunosc, si pe care nu-i cunosti, pentru ca nu ati avut niciodata timp pentru asta - , vei uita ca viata incepe sa se apropie de sfarsit si tu tot mai ai rate, tot mai esti tinut ca in niste lanturi intr-o meserie care nu-ti spune nimic, si pe care ai ales-o pentru ca era la moda cand erai tanar sau pentru ca asa au vrut ai tai. Si atunci cum sa nu fie viata o fuga necontentia? Ce e trist e ca e o fuga de tine, de propria ta slabiciune, de propria ta neputinta de a spune "nu, asta nu sunt eu si nu o sa las sa-mi fie calcate in picioare toate zilele care mi-au mai ramas".
De asta vreau sa scap prin scris, de asta si de multe altele, care par sa ma pandeasca din umbra si sa-mi spuna ca nu voi scapa niciodata de ele, ca vor fi acolo ca sa ma primeasca, dupa fiecare colt de strada, dupa fiecare cadere, dupa fiecare concesie, dupa fiecare compromis. Vreau sa fiu libera, dar cred ca demult asta nu mai e posibil in societate. Macar virtual sa mai poate fi loc de escapism. Macar aici sa pot fi eu.