Asa cum, pare-se, cand mori, intreaga viata iti trece prin fata ochilor, asa si lui intreaga viata i-a trecut prin minte in acel moment. Doar ca era vorba de viitor, si nu de trecut. De ceea ce avea sa vina. De ceea ce ea avea sa aduca in viata lui. Si a fost prea repede ca el sa poata sa-si dea seama de fiecare eveniment, de cum va decurge totul. Omului nu-i e dat sa-si cunoasca propria viata dinainte, de fapt viitorul in general. Dar o preseimtire, ca o strafulgerare, poate avea. Si asta i s-a intamplat lui atunci. Ceva mai presus de el ii spunea ca viata avea sa fie alaturi de ea sau nu avea sa fie deloc. Asa ca s-a supus acelei forte inexorabile si a strigat-o. Ce a urmat a fost doar o prelungire, o adeverire a acelui moment de maxima incordare si semnificatie in viata lui, acel moment de care avea sa-si aminteasca si zeci de ani mai tarziu, cu profunda tristete si nostalgie, dar si cu un gust dulce, ca cel al unei bomboane de mult termiante, dar care lasa o dara dulceaga de care nu poti scapa cu toata apa din lume.
Dupa zeci de ani, semnificatia acelui moment devenea evidenta. Dar viata se incheiase. Ea nu mai era, ei nu mai erau, erau doar aducerile-aminte, cu gustul lor agasant de bomboana de alimentara. Si lumea meschina de afara nu intelegea nimic, nu vedea in el decat un om blazat, cu burta si familie, care insa inauntru inca mai depana firul unei vieti, unei povesti care murise demult inecata de valurile vietii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu