Plea for Fat-Frumos

"De ce ai plecat, Fat-Frumos? M-ai lasat sa ratacesc printre faruri de masini/Nu stiu drumul spre castel/ Si acasa doareeeee"

Asa spune Vama intr-unul dintre cantecele lor recente, si ce-i drept e destul de neplacut sa vezi ca Fat-Frumos chiar ne-a parasit. Si chiar ne-a lasat intr-o lume lipsita de valori si de repere de orice fel. Dar ma gandesc ca poate Fat-Frumos nu a avut de ales. Poate noi l-am alungat. Poate nu a putut sa lupte cu toti oamenii. Cel care ii invingea pe zmei nu a putut tine piept vointei a miliarde de oameni care voiau sa renunte la vechi si sa traiasca intr-o lume noua, mai buna, credeau ei. Daca oamenii l-au alungat dintre ei, Fat Frumos nu a insistat si a plecat. Imi imaginez ca si acum sta pe undeva, printr-un loc mirific si singuratic, unul dintre acele locuri pe care le vedem doar la stiri, in reportaje despre destinatii turistice ideale.

Si eu prefer sa nu-l invinovatesc pe Fat-Frumos pentru ca ne-a spus despre lumea lui si apoi a disparut si nu s-a mai intors. Prefer sa cred ca el a ramas sincer pana la sfarsit, dar noi l-am respins si nu l-am mai primit in lumea noastra. Castelul lui Fat-Frumos nu are loc intre zgarie-nori, calul lui fermecat nu poate sa stea in parcari subterane, el nu se poate plimba liber prin oras cu buzduganul intr-o mana si cu spada in alta...Fat-Frumos nu poate accepta sa stea blocat in trafic, sa mearga cu metroul sau sa se inghesuie in hypermarket. El are nevoie de aer, de libertate, de zbor... Daca noi i le-am luat, el nu a vut incotro - a trebuit sa ne paraseasca. Si e trist ca a facut-o. Dar nu pe el trebuie sa ne suparam pentru asta. Ci pe noi, si pe intoleranta noastra fata de fantastic, fata de basm, fata de sacrul care s-ar putea deghiza in profan daca i-am lasa un pic de spatiu.